Proiectul de reabilitare si reconsolidare a bisericii parohiei Balaceanca



Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Prea Fericirii Sale, pe data de 04.12.2019 am pornit pe un drum anevoios. După consultarea mai multor arhitecți, ni s-a atras atenția asupra faptului că există posibilitatea ca la un următor cutremur asemănător celui din 1977, va cădea sigur altarul bisericii. Prin urmare, se impune reconsolidarea și restaurarea bisericii parohiale în regim de urgență.

Astfel, în data de 04.12.2019 s-a încheiat un contract cu firma PROIECTARE CONSTRUCȚII BUCUREȘTI SRL. Conform contractului, firma va face proiectul de reconsolidare si restaurare cu tot ce presupune el, proiect care va fi depus la Ministerul Culturii si Cultelor pentru a primi aprobare de intervenție asupra bisericii noastre, monument istoric de categoria B.

Proiectul are o valoare de 69250 lei. Suma aceasta va fi plătită în 6 rate:

-PLATA NR. 1: suma de 15000 ron a fost platita la data semnarii contractului.

F. 1 Proiect Bis


-PLATA NR. 2: suma de 10000 ron a fost platita la data predarii documentatiei: studiul geotehnic, relevee de structura, incercari de laborator, expertiza tehnica constructie

 F.2 Proiect Bis si OP plata

CARAMIDA TESTE

FF cernica, balaceanca_biserica

MORTAR ANALIZA

Plan

Studiu Geotehnic: st.geo biserica

Releveu Biserica 2020

Releveul de arhitectura: A01 A02 A03 A04 A05_SECTIUNE C-C A06 A07 A08

-PLATA NR. 3 : suma de 10000 ron a fost platita la data predarii documentatiei: studiul istoric

 OP F3

Factura rata 3
Adăugați o legendă


studiu istoric partea 1-1

studiu istoric partea 2-1



URMEAZA de acum urmatoarele plăţi:

-PLATA NR. 4: suma de 15000 ron va fi platita la data predarii documentatiei in vederea obtinerii avizului Ministerului Culturii si ulterior a ISC-ului

-PLATA NR. 5: suma de 10000 ron va fi platita la data predarii documentatiei in vederea obtinerii autorizatiei de construire , faza D.T.A.C.

-PLATA NR. 6: suma de 9250 ron va fi platita la data predarii documentatiei de executie, respectiv faza PT+DE 


În acest sens, vă rugăm să ne sprijiniţi din punct de vedere financiar să plătim următoarea tranşă în valoare de 15,000 lei. Din câte am discutat, Ministerul Culturii si Cultelor nu finanţează Lucrări de Proiectare, ci doar Şantiere de lucru după ce au fost obţinute toate avizele. Primăria momentan nu ne poate ajuta deoarece are în delurare lucrări ample de introducere a canalizării, a apei potabile şi a gazelor în comună. Avem însă promisiunea să ne ajute anul următor când nădăjduim să obţinem Fonduri Europene pentru refacerea bisericii. Primăria ne va ajuta cu plătirea cotei parte care va reveni parohiei. Până atunci, noi trebuie să terminăm de plătit proiectul.


Implicarea comunităţii este foarte importantă! Biserica este a comunităţii, nu a preoţilor. Aici, veniţi să vă botezaţi copiii, să vă cununaţi, să vă jeliţi şi să vă pomeniţi morţii, să vă reculegeţi şi să vă rugaţi! Biserica trebuie să fie în grija tuturor!


Orice donaţie este binevenită!

Puteti dona direct la biserica unde veti primi chitanta. Banii stransi vor fi depusi ulterior in cont.

Deasemenea, puteti dona direct in contul parohiei deschis la BCR: 

CONT IBAN: RO48 RNCB 0069 0352 4074 0001 BCR 

PAROHIA BALACEANCA

În cazul firmelor care doresc să ne ajute, putem încheia contracte de sponsorizare.


Share this

Related Posts

Previous
Next Post »